Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

marți, 22 noiembrie 2016

Căsuța cu povești, atelier interactiv, 3-18 decembrie


Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 3 – 18 decembrie, în fiecare sfârșit de săptămână, să luați parte la atelierul interactiv Căsuța cu povești, program destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 12 ani, dornici să asculte și să construiască poveşti.

Odată cu venirea iernii, vă așteptăm în Satul de la Șosea să descoperiți taina sărbătorilor, dând viață atât poveștilor pe care le vom asculta, cât și celor pe care le vom construi împreună. Vom citi povestea Sfântului Andrei, vom afla cât de adevărată este nuielușa Sfântului Nicolae, povestea Plugușorului și a Crăciunului etc.

Vă aşteptăm cu drag!

Atelierul este destinat copiilor între 5 şi 12 ani!

PROGRAM: 3, 4 decembrie, 10, 11 decembrie, 17, 18 decembrie  2016
ORELE: 10.00 – 12.00
LOCATIE: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” – Sălile de pedagogie, clădirea Arhondaric, Şos. Kiseleff nr. 28.

Sâmbătă şi Duminică,  3-4 decembrie 2016, ora 10.00

Povestea Sf. Andrei-tradiţii, Dreptatea şi Strâmbitatea, Povestea vulturilor  aurii, Legenda Sf. Nicolae

Sâmbătă şi Duminică, 10-11 decembrie 2016, ora 10.00

Fluturaşii de ghiaţă, Norocul şi mintea, Pofta Şoarecilor, Sfatul animalelor

Sâmbătă şi Duminică, 17-18 decembrie 2016, ora10.00

Răţoiul bolnav, Ucenicii lui Moş Crăciun, Poveste de Crăciun, Povestea Pluguşorului


ÎNSCRIERILE se fac la telefon 0723.215. 418, de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00 şi prin email: programe.culturale@muzeu-satului.ro
TAXA = 15 LEI / COPIL/ ATELIER 
Materialele necesare sunt asigurate de muzeu.


Coordonator: Adrian Emanuel Lupeş