Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

duminică, 25 octombrie 2015

Atelier interactiv "Căsuţa cu poveşti"




Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită la atelierul interactiv CĂSUŢA CU POVEŞTI, program dedicat copiilor, cu vârste între 5 şi 12 ani, dornici să asculte poveşti, snoave populare şi ghicitori.

Fiecare din noi îşi aduce aminte de basmele copilariei, spuse fie de bunici, fie de părinţi, poveşti pe care le purtăm cu noi mereu. Haideţi să le ascultam împreună! Vom citi şi vom tâlcui împreună: Poveşti româneşti, Cinci ouă tari şi alte povesti chinezeşti, Legende româneşti despre animale si păsări, Basmele pădurii (povesti fermecate despre copaci din întreaga lume), Poveşti asiatice sau Povestea tăietorului de lemne (poveste populară turcă).

Vă aşteptăm cu drag!

Atelierul este destinat copiilor între 5 şi 12 ani!

PROGRAM: 31 octombrie, 1 noiembrie, 7, 8 noiembrie, 14, 15 noiembrie  2015
ORELE: 10.30 – 12.30
LOCATIE: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” – Sala de pedagogie (atelierele din 31 octombrie, 1, 14, 15 noiembrie) şi Sala Victor Ion Popa (atelierele din 7, 8 noiembrie), Şos. Kiseleff nr.28 – 30.

ÎNSCRIERILE se fac la telefon 021 317 91 10, interior 191, de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00 şi prin email: programe.culturale@muzeu-satului.ro
TAXA = 15 LEI / COPIL/ ATELIER 
Materialele necesare sunt asigurate de muzeu.


Coordonator: Adrian Emanuel Lupeş





10.30 – 12.30
1.



SÂMBĂTĂ,
31 OCTOMBRIE
Poveşti româneşti

 Coordonator – Adrian Emanuel Lupeş
       (Sala de pedagogie)

2.



DUMINICĂ,
1 NOIEMBRIE
Cinci ouă tari şi alte povesti chinezeşti

 Coordonator – Adrian Emanuel Lupeş
          (Sala de pedagogie)

 3.


SÂMBĂTĂ,
7 NOIEMBRIE
Povestea tăietorului de lemne
(poveste populară turcă)
 Coordonator – Adrian Emanuel Lupeş
       (Sala V.I.Popa)

  4.


DUMINICĂ,
8 NOIEMBRIE
 
Basmele pădurii
     ( povesti fermecate despre copaci din intreaga   lume)
 Coordonator – Adrian Emanuel Lupeş
         (Sala V.I.Popa)

5.


SÂMBĂTĂ,
14 NOIEMBRIE

Poveşti asiatice

 Coordonator – Adrian Emanuel Lupeş
       (Sala de pedagogie)

6.

DUMINICĂ,
15 NOIEMBRIE

Legende româneşti despre animale si    păsări

 Coordonator – Adrian Emanuel Lupeş
         (Sala de pedagogie)


La atelierele pot participa copiii cu vârste cuprinse între 5 – 12 ani.

Numărul de participanţi este de 15 copii / atelier. 

Niciun comentariu: