Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

luni, 7 ianuarie 2013

Poveştile copilăriei - De la unu pân-la 10 - Unu


Unu

   Fetiţa. Fetiţa desenează o casă. Numai una. Cine are un creion negru, unul albastru, unul roşu?...
Şi casa răsare, aşa, ca-ntr-o poveste, pe prima pagină dintr-un caiet de desen.
   Nu departe, într-o pădure, locuia un iepuraş .                                                              Trecuse un vânător, îl speriase şi iepurele nu s-a mai întors la căsuţa lui, căci uitasem să vă spun, lângă stejar, iepuraşul avea şi o casă. Se pitise acum de unul singur sub o tufă de măceş. Dar iată că zboară pe acolo un cuc     
                                                   
-         Singur...cuc? De ce stai de unul  singur? întrebă iepuraşul.
Şi iepuraşul îi spune toată păţania, cu  vânătorul, câinele, cu puşca.

-         Ei, spuse cucul, numai pentru un iepure, unul  singur s-o găsi şi un loc pe undeva. Uite fetiţa a desenat o căsuţă pe o stradă, numărul 1, are şi o ogradă şi...
  Iepuraşul a plecat repede. Vede un arici.
-         Nu vă supăraţi, caut o străduţă cu o căsuţă, la numărul 1, unde o fetiţă...
-         Aha, spune ariciul,

Sui un deal,
Cobor o vale,
Înc-un pas
Şi vezi îndată
O căsuţă colorată.

    Fetiţa s-a bucurat de musafir şi i-a spus să rămână cât o vrea. A trecut însă pe acolo o mierlă. A trecut şi o veveriţă care s-a oprit în vârful unui brad.

Iepuraşul şedea între perne şi parcă...parcă...aşa, deodată, i s-a făcut dor de pădure...a trecut pe acolo şi o vulpe, apoi un urs.

   Unul câte unul treceau prin faţa casei să se minuneze de traiul iepuraşului, apoi plecau. Şi iepurele...iepurele s-a ridicat dintre perne, a deschis o fereastră, a văzut o stea, i-a făcut semne de bucurie, a văzut şi o pasăre de noapte zburând şi gata, n-a mai rămas printre perne de puf, pentru că...pentru că...e undeva o pădure, cu o cărăruie, cu o casă de pădurar, cu o poiană în care doarme un cerb. Şi iepuraşului îi era atât de dor, atât de dor de pădurea lui...

  A rămas în urmă o căsuţă colorată, pe o stradă, la numărul 1, adică pe-ntâia pagină dintr-un caiet de clasa-ntîi. Dar fetiţa a desenat o păpuşă cu o rochie albastră...şi căsuţa nu mai e singură.


Titel Constantinescu - Omul de zăpadă
  - Editura Ion Creangă 1971 - 
Publicat de la
Etichete: , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)