Bun venit copilărie

Creştem şi ne maturizăm din ce în ce mai repede...uităm să ne trăim copilăria. Ne dorim „să fim mari”, să putem să facem unele lucruri care nu ni se permit atunci când suntem consideraţi a fi „copii”. Dar vin momente când ne dorim să ne întoarcem la copilărie, să fim alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de bunici şi, mai ales, să avem timp doar pentru noi. Acest mic blog vine în ajutorul tuturor celor care sunt deja copii dar şi al celor care vor să fie din nou copii. Aici, vom învăţa cum să desenăm sau să pictăm, cum să modelăm în lut sau să coasem modele populare româneşti; vom citi snoave, poveşti sau pozne, toate realizate de artişti sau meşteri populari români. Alături vom avea un întreg colectiv al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, colectiv ce doreşte să ajute copiii dar şi adulţii să descopere sau să redescopere tradiţiile şi meşteşugurile româneşti.

miercuri, 26 decembrie 2012

Măgarul răsfățat - de Grigore Alexandrescu

Un măgar văzu odată
Pe-al său stăpân că dormea,
Și s-a propie îndată
Binișor a-l mângâia.
Dar să știți că dinainte
Era trist și supărat,
Căci vedea cu ce cuvinte
Mângâia învederat
Un cățeluș mic din casă,
Glume, jocuri ce-i făcea,
Și cu dânsul tot la masă
Ziua, noaptea petrecea;
"O, ce rea nenorocire!
Îşi zicea bietul măgar,
De ce astă osebire?
Are potaia vrun dar?
Eu că alerg până seara,
Că muncesc necontenit,
Ar cu boii toată vara,
Și de fân chiar sunt lipsit,
Ba adesea și ciomege
Pe spinare cam câștig:
Asta este a mea lege,
Să mă ierte, surda strig.
Blestematului de câine,
Căci îi joacă împrejur,
Îi dau cea mai bună pîine
Și pe mine toți mă-njur.
Dacă lingușirea este
Mijlocul de-a-nainta,
Să mă duc dar fără veste
Ca și dânsul a-i sălta."
Cugetând astfel în sine,
Vine, calcă-ncetișor,
Și când s-apropie bine,
Îl lovește c-un picior
Atât de greu în spinare
(Ba încă alăturând
Drăgăstosul glas ce are,
Ca mai mult să-i placă vrând),
Încât omul de mirare,
De durere stăpânit,
Strigă, se vaită tare:
"Săriţi, că m-a prăpădit!"
Slugele alerg îndată,
Că e măgar îi arată,
Cu tufele-i mulţumesc.

Nu siliți natura;
Veți fi neplăcuți
Cu talentul care
Nu sânteți născuți.



Grigore Alexandrescu - Fabule - Editura Albatros / 1986)

marți, 18 decembrie 2012

SĂRBĂTORI FERICITE! ŞI LA MULŢI ANI!


Vă mulţumim că ne-aţi fost un an întreg alături şi vă poftim la noi în sat şi anul ce va veni!

Vă aşteptăm să ne vizitaţi pân'se termină anul, de luni până duminica între orele 9 şi 17!

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" este închis pe 24, 25, 26, 31 decembrie 2012 şi     1, 2 ianuarie 2013!

marți, 11 decembrie 2012

Program Florile Dalbe



FLORILE DALBE

15 – 16 DECEMBRIE 2012


Sâmbătă, 15 decembrie

Iată, vin colindătorii!

11.00   Portret de adolescent - expoziţie de fotografie
            Partener - Centrul de cercetare în domeniul vizualului    
Curatori: Sebastian Opriţa, Cătălin Călin                                                       (Casa Glod)

12.00   Marea hoinăreală - expoziţie de fotografie
            Coordonator proiect – Sorin Oprişor
Curator – Ioana Constantinescu                                                                    (Şura Bancu)

13.00   Primiţi colinda noastră!
Corul de muzică bizantină „Anton Pann” al Patriarhiei Române
Coordonator – dr. Constantin Răileanu                                               (Foaier Multimedia)

13.30   Colinde, colinde…   
Ion Creţeanu – Voineasa, Olt            

13.50   Am  venit să colindăm!
Gabriel Dumitru, Emilia Dorobanţu, Nicu Mâţă   

14.15   Sculaţi, sculaţi, boieri mari!
Grupul folcloric Ciuleandra – Ploieşti, Prahova
            Coordonator – Maria Tănase Marin             

14.30   Colindăm… Grupul folcloric rom Romnori – Brăilă
Coordonator – Maria Cornea                                                            (Foaier Multimedia) 
                                                                                                             
14.45   Descoperă recuzita de Crăciun şi Anul Nou!   - team-building

15.15   Poeţii români şi colinda tradiţională
            Coordonator – Alexandru Nicolae Mihai  

10.00   - 12.00 Atelier de creaţie – măşti populare                     (Clădirea Arhondaric)
                         Coordonator – Paul Buţa
 Colinde din Dobrogea - Ion Ene – Tulcea

12.00 – 17.00  E vremea... darurilor! 
Târgul meşterilor populari - olari, ţesătoare, mascagii, sculptori în lemn, iconari…
Arome din bucătăria tradiţională ... plăcinte,  cozonaci, turtă dulce, dulceţuri,                  
miere. Produse bio. 




Duminică, 16 decembrie

Datini de Crăciun şi Anul Nou!

11. 00  Adunarea cetelor – Parada obiceiurilor de Crăciun

12.00   Ziurel de ziuă!... Grupul de copii Colindătorii – Botiza, jud. Maramureş
Coordonator – Preot Isidor Berbecaru                                
          (Biserica Dragomireşti, Gospodăria Moişeni)       
12.20   Am plecat sa colindăm!
Grupul folcloric Ciobănaşul – Gura Teghii, jud. Buzău
            Coordonator – Filică Baroian                                (Hanul La barieră, Gospodăria Chiojd)

12.40   Jocuri cu mascaţi - Ansamblul  Drumul baltagului – Borca,  jud. Neamţ
            Coordonator – prof. Ionel Alămâie          
                                                                                                      (Casa Audia, Hanul La barieră)
                                                                                          
13.00   Ţa, ţa, ţa căpriţă, ţa! - Ansamblul Cununiţa – Ilva Mare, jud. Bistriţa Năsăud   
            Coordonator – prof. Pavel Berengea                                        (Casa Şanţ, Casa Nereju)

13.30   Pluguşorul şi datini de Anul Nou!
Ansamblul Ţara Vrancei – Focşani, jud. Vrancea                         
            Coordonator – prof.  Maria Murgoci                                       (Casa Nereju, Casa Glod)

14.30   Moşoaiele… de Crăciun
Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, jud. Tulcea 
Coordonator – prof. Gheorghe Trandafir        
                                                                        (Gospodăria Jurilovca, Gospodăria Chiojd)  

15.00   Medvés tanc (Dansul Ursului)  
Ansamblul folcloric Csanka Torony – Tomeşti, Harghita
            Coordonator – Biro Ferencz                       (Gospodăria Bancu, Hanul La barieră)

 15.30  Cu Vasilca prin sat ...  Grupul Dunărica – Năsturelu, jud. Teleorman
            Coordonator – prof. Puiu Simion      
                                                                       (Casa Şanţ, Gospodăria Şuici)

Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai


10.00   - 12.00 Atelier de creaţie – măşti populare
                         Coordonator – Paul Buţa                                                      (Clădirea Arhondaric)

09.00 – 17.00   E vremea... darurilor! 
Târgul meşterilor populari - olari, ţesătoare, mascagii, sculptori în lemn, iconari…
Arome din bucătăria tradiţională ... plăcinte,  cozonaci, turtă dulce, dulceţuri, 
                        miere. Produse bio. 


Florile Dalbe - Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada
15-16 decembrie 2012, Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă – Florile Dalbe.

Într-o atmosferă de basm, uliţele satului vor răsuna de colinde şi urături, de jocurile cu măşti şi căluşeri şi teatru popular.
Vinul şi cozonacii, covrigii şi colacii, vor completa atmosfera plină de bucurie specifică Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.

Frumuseţea datinilor şi a obiceiurilor, a costumelor cu întreaga lor recuzită, spectaculozitatea şi ineditul fac din acest program un veritabil eveniment cultural la care participă un număr impresionant de vizitatori, din ţară sau străinătate.
Colindele, „Capra”, „Vasilca”, „Moşoaiele”, „Pluguşorul”, „Căluşerii”, „Ursul”, „Steaua”, vă aşteaptă în aceste două zile la Muzeul Satului.
Aromele cozonacilor, covrigii cu sare sau susan, plăcinte cu dovleac sau mere, cârnaţii afumaţi sau brânza de oaie în cetină de brad sunt o provocare şi, sperăm, o invitaţie la această sărbătoare.

Deschiderea va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, ora 11.00, cu vernisajul expoziţiilor de fotografie Portret de adolescent şi Marea hoinăreală.


E vremea darurilor şi a gândurilor bune, a aromelor de cozonac şi a vinului fiert, a colindelor şi a bucuriei.

Veniţi la Muzeu şi redescoperiţi datinile strămoşeşti.


marți, 4 decembrie 2012

Târgul de Moş Nicolae 6 - 9 decembrie 2012



    Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 6-9 Decembrie 2012, Târgul de Moş Nicolae, spre bucuria copiilor şi a adulţilor cu suflet de copil.

Copii, mămici, tătici sau bunici, toţi sunt invitaţi să descopere printre casele din muzeu meşteri populari şi creaţiile lor, produse gustoase şi aromate din gastronomia românească, specifice acestei perioade a anului.

Ceaiurile, produsele bio, produse de cosmetică tradiţională vor fi prezente şi de această dată, alături de cozonaci şi plăcinte, cârnaţi şi ţuică, covrigi şi turtă dulce. Ocarine, fluiere, măşti, stârlici sau opinci; căni, cănuţe sau căuce, copăiţe, sărăriţe, furci sau fuioare, zgărdane sau curele, dar şi icoane, clopoţei şi îngeraşi. La noi, găsiţi de toate....pentru toţi!

Şi mai găsiţi...actori şi cântăreţi, lansări de carte şi acorduri de chitară, ateliere de colinde şi teatru de umbre. Pe uliţele satului...muzică şi joc.

Haideţi dar...la târg cu voie bună!

Urăm un călduros „La mulţi ani” tuturor celor care îşi serbează onomastica în ziua de 6 decembrie.
Totodată, în această zi, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” oferă ACCES GRATUIT tuturor vizitatorilor ce poartă numele de Nicolae sau Nicoleta, ce-i trec pragul prin NOUA INTRARE a Muzeului (Kiseleff 30, fostul sediu al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional)!

Program târg: 6-9 Decembrie 2012- 9.00 – 17.00
Program artistic: 6-7 decembrie – orele 12.00 -15.00
                            8-9 decembrie – orele 13.00 – 15.00



Informaţii suplimentare:

Tel: 021.317.91.03/ 178, 191
Biroul Relaţii Publice, Programe Culturale:
Tel: 021.317.91.03/178,191



TÂRGUL DE MOŞ NICOLAE

6 – 9 DECEMBRIE 2012



Joi, 6 decembrie

12.00   Bun venit la târg!
12.30   Să deschidem porţile!... noua intrare în Muzeul Satului
(Kiseleff, nr. 30 – Corp D)

Armonia instrumentelor muzicale
Cornelia Tihon, Daniel Bădoi, Toader şi Giani Busnea
           

12.00 – 17.00  Haideţi la târg!
Întâlnire cu meşterii populari şi creaţiile lor, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, ceaiuri, produse bio. 


Vineri, 7 decembrie

12.00 – 14.00  Spiritul sărbătorilor – Atelier… de colinde
                        Coordonator – Florentin Popescu                                       (Foaier Multimedia)

14.00   Teatru de umbre
Coordonator – Iuliana Grumăzescu                                    (Foaier Multimedia)

09.00 – 17.00  Haideţi la târg!
Întâlnire cu meşterii populari şi creaţiile lor, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, ceaiuri, produse bio. 


Sâmbătă, 8 decembrie

13.00   Lansare de carte
Stele-n cuvinte - Magda Margareta Bădoiu
       (Foaier Multimedia)
14.00   Acorduri de chitară… Tudor Niculescu Mizil                             (Foaier Multimedia)

                                                                                                                 
10.00 – 12.00 Căsuţă dulce din turtă dulce - Atelier de gastronomie tradiţională  
                       Coordonator – Elisabeta Onu

                                               
09.00 – 17.00  Haideţi la târg!
Întâlnire cu meşterii populari şi creaţiile lor, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, ceaiuri, produse bio. 


Duminică, 9 decembrie

13.00   Pe uliţele satului ... muzică şi joc!
   Ansamblul Meloritm al Palatului Naţional al Copiilor – Bucureşti
   Coordonator – prof. Elena Nicolai                                                 (Foaier Multimedia)

13.30   Povestea lui Moş Nicolae - Teatru pentru copii
Actorii Costin Teodorescu, Elena Ruxandra Maniu,
Andreea Mihaela Tănase, Lucia Dumitrescu                               (Foaier Multimedia)

14.30   De sărbători! - muzică instrumentală
            Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru                                          (Foaier Multimedia)

10.00 – 12.00 Căsuţă dulce din turtă dulce - Atelier de gastronomie tradiţională 
                       Coordonator – Elisabeta Onu

09.00 – 17.00  Haideţi la târg!
Întâlnire cu meşterii populari şi creaţiile lor, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, ceaiuri, produse bio.